Acasă » Vedete » A plecat la munte pentru Radu Vâlcan și a ”încasat-o”! Ce a pățit Adela Popescu: ”Ăsta e necazul!”

A plecat la munte pentru Radu Vâlcan și a ”încasat-o”! Ce a pățit Adela Popescu: ”Ăsta e necazul!”

De: Cristian Blanuta 14/01/2021 | 11:53

Adela Popescu le-a dat o feste minunată lui Cove și celor care urmăresc emisiunea Vorbește lumea, de pe Pro TV: este însărcinată pentru a treia oară! Apoi, prezentatoarea și-a luat concediu și a plănuit o vacanță la munte, alături de soțul ei, Radu Vâlcan, și de cei doi copii ai lor. Adela i-a pregătit ceva special lui Radu, dar avea s-o pățească fix ea.

Adela Popescu a intrat chiar și în direct, la Vorbește lumea, unde a dat detalii despre săniușul de care a avut parte în acea zi. Și în care s-a speriat, după ce sania a luat-o rău la vale. Vedeta avea să povestească, pe rețeaua de socializare, cum avrut să-i întărească mușchii lui Radu, dar s-a trezit că febra a făcut-o chiar ea. Am dat o fugă până la munte să se tăvălească nițel copiii în zăpadă și să facă și tatăl lor mușchii. Necazul e că mi i-am încordat și eu, dar obrajii roșii ai micuților și plăcintele cu varză au făcut să merite tot efortul”, a scris Adela, în dreptul fotografiei în care apare, istovită, alături de Radu, dar și de cei doi micuți, aflați în sănii. (CITEȘTE ȘI: RADU VÂLCAN, PRIMELE DECLARAȚII DESPRE AL TREILEA COPIL CU ADELA POPESCU: “ACUM SUNTEM FERICIŢI”. MOTIVUL PENTRU CARE AU PĂSTRAT SARCINA ASCUNSĂ)

A plecat la munte pentru Radu Vâlcan, dar a încasa-o ea! Ce a pățit Adela Popescu: ”Ăsta e necazul!”

Comentariile au curs gârlă pentru îndrăgita prezentatoare de la Pro TV, colega lui Cove la Vorbește lumea. ”Roagă-le pe fate să-ți facă și plăcinta cu carne! E delicioasă! Distracție plăcută!!”, ”Foarte frumosi sunteti!? in ce zona ati mers?”, ”O familie frumoasă care în curând va fi complet sper ca bebelușul din burtică să fie faceția foarte frumoasă ședința foto dar lipsește o poza în doi așteptăm și o postare pe blog”, ”Unde sunteti la munte? Recomandatine o statiune, cabana…pentru vacanta cu copii”, ”Ce frumos,frumoasă familie ,să fiți fericiți,uniți în iubire ,unitare și să fie binevenit și cel de al 3-copilas-iubirea,rodul iubirii voastre ,eterne”, ”Sunteti o familie frumoasa!Sa va dea Dumnezeu multa sanatate si o fetita!”, i-au scris fanii.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția de Moldova), SPORT citeste mai mult
Parteneri
Mesajul CINIC postat de adolescentul suspectat de crima din Parcul Crângași, cu puțin timp înainte de atac / Cine e Francis „Beleaua”
Mesajul CINIC postat de adolescentul suspectat de crima din Parcul Crângași, cu puțin timp înainte...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona Halep! Ce zice „regele mezelurilor” de relație
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de ani mai în vârstă ca ea!
INCREDIBIL! Primele imagini cu noul iubit al Simonei Halep! E un milionar cu 25 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
4 zodii dau lovitura la începutul verii. Din iunie, proiectele și dorințele lor încep să se concretizeze
4 zodii dau lovitura la începutul verii. Din iunie, proiectele și dorințele lor încep să...
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era de fapt un bărbat cu un plan ascuns
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Andreea Tonciu, adevărul despre divorț: „Să punem punct, gata”. Cum se înțelege vedeta cu Daniel Niculescu
Andreea Tonciu, adevărul despre divorț: „Să punem punct, gata”. Cum se înțelege vedeta cu Daniel...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun un lucru și sper să îți intre foarte bine în cap. Realizez că din asta s-a făcut o obișnuință.”
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a făcut anunțul trist în urmă cu câteva ore: „Nu știe nimeni nimic de el”
„A dispărut” Geta Sterp, strigăt de ajutor în mediul online! Sora lui Culiță Sterp a...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Schimbare notabile pentru WhatsApp. Ce modificări au fost aduse?
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Domeniul în care România poate să devină un jucător major în toată Europa. Lovitură totală pentru multe alte țări: 10 miliarde de euro
Domeniul în care România poate să devină un jucător major în toată Europa. Lovitură totală...
Concedieri în masă la o mare firmă din România. Toți angajații dați afară
Concedieri în masă la o mare firmă din România. Toți angajații dați afară
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe trecători. Imagini cu un PUTERNIC IMPACT emoțional! VIDEO
Iubitul Cristinei Cioran, ''show'' grotesc și clipe șocante în centrul Capitalei. Drogat, i-a speriat pe...
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
BANII românilor sunt VERIFICAŢI. Guvernul a dat ordin. Au început confiscările
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Care este cel mai SĂNĂTOS înlocuitor pentru zahăr, potrivit dr. Vlad Ciurea. Principalul avantaj este că nu schimbă gustul alimentelor
Care este cel mai SĂNĂTOS înlocuitor pentru zahăr, potrivit dr. Vlad Ciurea. Principalul avantaj este...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu!...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă în care m-a afectat teribil”
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
Ilinca Vandici, planuri de nuntă după divorț? Cum vrea să îmbrace, din nou, rochia de mireasă
Ilinca Vandici, planuri de nuntă după divorț? Cum vrea să îmbrace, din nou, rochia de...
Soluția ieftină cu care e bine să stropești legumele plantate și pomii fructiferi. Cel mai bun îngrășământ natural pentru grădină conține 2 ingrediente pe care le ai în bucătăria ta
Soluția ieftină cu care e bine să stropești legumele plantate și pomii fructiferi. Cel mai...
Se construiește o nouă autostradă în România. Va face legătura cu un important aeroport, mulți români vor ajunge mai repede la destinație
Se construiește o nouă autostradă în România. Va face legătura cu un important aeroport, mulți...
×